Simptome fizice persistente fără o cauză explicită, dar care afectează calitatea vieții pacienților în majoritatea zilelor, timp de luni de zile, poartă denumirea de somatizare. De ce somatizăm? Dr. Claudiu Ionescu, medic specialist psihiatru, doctor in medicină, lector universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București ne oferă câteva explicații privind această problemă medicală.
Dacă ai întrebări legate de somatizare și simți nevoia să discuți cu un specialist, nu ezita să îți programezi o consultație online cu unul dintre medicii psihiatri disponibili în platfroma Digital Clinics.
Definirea somatizării se bazează pe durata și frecvența simptomelor persistente ți pe suferința pe care ele le induc, de multe ori independent de etiologia simptomelor. „Somatizarea este, indiferent de cauză, un simptom care poate fi regăsit de sine stătător, poate să fie persistent în anumite boli somatice, și poate să se individualizeze sub forma unor tulburări somatice funcționale sau a așa-numitelor boli psiho-somatice, cum este sindromul de colon iritabil. Da, sindromul de colon iritabil are cauze de cele mai multe ori psihoemoționale”, explică medicul Claudiu Ionescu.
Adeseori, somatizările sau simptomele somatice apar atipic, fără nicio explicație medicală. În 50% dintre consultații, spun unele studii, se prezintă pacienți cu simptome somatice persistente, fie că este vorba de simptome abdominale digestive, fie de dureri de cap, dureri de spate, fatigabilitate și altele. „Jumătate dintre pacienți pot să prezinte aceste simptome de-a lungul consultațiilor din asistența medicală primară, pe parcursul a mai multe schimbări de medici pentru ca, în cele din urmă, să ajungă și la medicul pshiatru, care este cel mai experimentat și mai avizat să abordeze într-un mod complex și complet aceste simptome somatice. Povara lor se corelează destul de slab cu severitatea sau stadiul unei boli de bază, de aceea sunt și foarte întârziate ca diagnosticare, de multe ori simptomele somatice sunt trecute prin mai multe filtre de către medicii non-psihiatri pentru ca, în cele din urmă, să se ajungă totuși la un medic psihiatru”, mai spune dr. Claudiu Ionescu.
Factorii de risc ai tulburărilor somatice sunt complecși. Ei sunt factori biologici, factori psihologici și factori psihosociali. Aceștia toți contribuie la debutul și mai ales persistența simptomelor somatice. Uneori contribuie în mod individual, alteori în combinație. Cei mai influenți sunt factorii psihologici și psihosociali, în special când vorbim de persistența somatizării pe termen lung.
De obicei, pacientul cu somatizîri sau cu cauze somatice este un pacient femeie, cu o educație medie, care a avut parte de evenimente adverse, psihostresante în viață, sau de așa-numiții factori stresori. „Persoana a avut episoade depresive sau anxioase netratate, diverse momente de afectivitate negativă, poate a avut contact cu persoane care au avut boli care le-au afectat foarte mult calitatea vieții sau care erau în stadiul terminal al bolii, sau au fost îngrijitori ai unor astfel de persoane. Mai pot interveni și factorii epigenetici, factorii endocrini, predispoziții de microbiotă care precipită declanșarea simptomelor somatice, ce aparent nu au nicio explicație”, adaugă psihiatrul Claudiu Ionescu. La toți acești factori se adaugă factorii trigger care pot fi factori de tip infecție acută, evenimente stresante de viață, evenimente psihoșocante, sau mai pot fi factorii care întrețin și agravează simptomele somatice. „Aici intervine frustrarea pacienților și a medicilor, fiindcă totul pare să fie sub aceeași umbrelă numită generic e „totul numai în mintea ta!”. Adică sunt acei factori cognitivi, perceptuali și emoționali, care presupun o atenție foarte mult concentrată pe interpretări ale simptomelor și o amplificare somato-sezorială, căreia i se spune anxietate de sănătate. Adesea sunt însoțite de răspunsuri comportamentale de tipul folosirii excesive a automedicației sau a contagiunii informaționale prin internet, adică pacientul caută răspunsurile pe internet, în social media și în alte grupuri.”
Specialiștii în boli mintale spun că stresul, care poate să ducă la dezvoltarea anxietății, inițial, doar generează o serie de răspunsuri de adaptarea la noile realități, reprezintă un mod de a face față presiunii, de a performa în noile condiții, generează o reacție biologică ancestrală de tipul luptă, fugi sau îngheață, deci determină o reacție de apărare profund încrustată în sistemul nostru limbic, în zona hipofizară, conectată cu zona corticosuprarenală, care odată activate reprezintă răspunsul maladaptativ la stres, care, pe termen lung, pot să ducă la o descărcare nu foarte puternică, dar continuă de cortizol. Această descărcare, în timp, duce la binecunoscutele efecte ale stresului – ritm cardiac crescut, palpitații, aciditate gastrică, hiperactivitate sau hipoactivitate intestinală, tensiuni musculare care pot să provoace dureri de cap, dureri de spate, hiperactivitate autonomă vegetativă, senzații de amețeală, de transpirație, tremur, iar acestea pentru medicii care le observă pentru prima dată par inexplicabile. „Toate aceste senzații sunt toate o reacție de tipul luptă sau fugi și constituie o hiperactivare a răspunsurilor la stresul maladaptativ. Poate că stresul trece, dar corpul rămâne în această alertă. Aceasta poate să ducă la așa-numitul fenomen de amplificare somatosenzorială, dată de simptome care sunt deja în corp de genul palpitațiilor, eructației, epigastroalgii, tremur, transpirații. ”, explică medicul Ionescu.
Specialiștii vorbesc despre modelul codificării predictive care înseamnă că, pe baza experiențelor perceptuale din trecut creierul nostru ajunge să codeze reacțiile corpului și semnalele care vin de la corp într-un anumit mod, iar pentru a nu greși predicțiile pe care el face integrează și semnalele maladaptative cum sunt simptomele somatice. Și atunci simptomele somatice se mențin și se agravează pentru că modelul codificării predictive ne spune că, în fapt, creierul începe să le întrețină pe baza ace stei învățări ca și cum ele ar fi reale din nou.
