• 13 August 2024

Sfaturi utile în sarcină

Sarcina reprezintă o perioadă de schimbări radicale în viața femeii. Este un timp de privilegii, marcat de răsfăț din anumite puncte de vedere, dar și de restricții. Și toate acestea în beneficiul mamei și al noii vieți ce urmează să vină pe lume.  Doctorul Camelia Mihalca, medic primar obstetrică-ginecologie, are câteva recomandări pe care le face viitoarelor mămici  pe perioada celor nouă luni de sarcină și de care ele ar fi bine să țină cont.

Persoanele interesate de mai multe sfaturi pentru o mai bună pregătire în așteptarea unui copil pot să își programeze o consultație online  și să primească informații pertinente.

Beți cafea, dar cu măsură!

Cafeaua, micul viciu al celor mai mulți dintre noi, este permisă pe perioada sarcinii. Organizația Mondială a Sănătății recomandă 200 g de cafea pe zi, nu mai mult în timpul cât femeia este însărcinată. ”Asta înseamnă două cafele mai slabe. Cafeaua nu este contraindicată în sarcină, dar contează cantitatea. O cantitate moderată precum cea recomandată de OMS îmbunătățește starea de spirit, poate să combată constipația, iar unele studii arată că poate preveni chiar și depresia postpartum. Băută în cantitate mare are efecte negative”, explică medicul Camelia Mihalca. Asta înseamnă că poate da tulburări de comportament la feții la care mama a exagerat cu cafeaua, fiindcă copiii nenăscuți nu au capacitatea de a metaboliza cafeina. Unele studii au mai indicat și faptul că o prea mare cantitate de cafea poate declanșa avortul sau o nașterea prematură. Pe scurt, recomandarea este de o ceșcuță, maximum două pe zi, cât mămica este însărcinată.

Alcoolul este total contraindicat!

Dacă la cafea femeile însărcinate au permisiunea să o consume în cantitate moderată, în ceea ce privește alcoolul, aici medicii sunt categorici: nu e voie! Fiindcă poate să provoace contracții uterine care pot declanșa avortul sau nașterea prematură și pentru că poate influența negativ dezvoltarea mentală a bebelușului.

Nu alimentelor crude/insuficient preparate termic!

Pe perioada sarcinii este indicat să mâncăm carne, ouă, pește, fructe de mare, dar toate preparate termic bine. Viitoarea mămică nu are voie să mănânce nimic crud. Feluri de mâncare precum biftec tartar, ceviche din pește, sushi, stridii crude cu lămâie și alte asemenea sunt total interzise. Carnea crudă sau insuficient gătită poate transmite anumite bacterii, virusuri sau paraziți care pot să provoace mari probleme fătului. Astfel, mămica se poate îmbolnăvi cu: tenie (vierme parazit ce poate ajunge la câțiva metri în interiorul intestinului și care spoliază organismul matern de toți nutrienții care în mod normal trebuie să ajungă la făt), trichineloză (trichinella spiralis care dă febră mare mamei și poate provoca avort sau naștere prematură), toxoplasmoză (provocată de parazitul Toxoplasma gondii) care, în sarcină, este extrem de periculoasă fiindcă provoacă malformații cerebrale, oculare și cardiace fătului, iar unele dintre aceste malformații sunt incompatibile cu viața și duc la avort spontan. ”Carnea crudă sau insuficient preparată, ouăle crude sau moi (se fierb bine să fie ouă tari), sosurile, maioneza nu sunt recomandate. De la ouă se poate lua salmonella, iar asta dă febră mamei și manifestări intestinale, ceea duce la complicații.  Sigur că ea se poate combate cu antibiotic, dar acestea nu sunt recomandate în sarcină și e bine să nu riscăm”, adaugă  medicul Camelia Mihalca.

Sportul este permis în sarcină, dacă nu există contraindicații medicale

Femeia însărcinată poate să practice sport, dar trebuie să adapteze trimestrului de sarcină în care se află. Mai ales înotul este foarte bun pentru viitoarele mămici, fiindcă îmbunătățește starea coloanei și diminuează durerile de spate care pot să apară pe perioada sarcinii. Există programe de sport adaptate pentru gravide care le pot ajuta atât pe timpul sarcinii, cât și în timpul nașterii. Totuși, fiecare gravidă în parte are particularitățile sale, de aceea este bine ca practicarea sportului să fie avizată de medicul obstretician care urmărește gravida pe durata celor 9 luni. Sunt și gravide care nu au voie să facă mișcare pentru a evita pierderea sarcinii. Lor li se recomandă exerciții ușoare acasă, în pat. Pentru restul gravidelor, care au o sarcină normală, fără complicații, cantitatea de exerciții fizice se adaptează fiecărui trimestru de sarcină - mai multe exerciții în primul trimestru, mai puține și mai ușoare în ultimul trimestru de sarcină.

Gravidele pot călători cu avionul

Zborul cu avionul nu este interzis in primele luni de sarcină. Presiunea și altitudinea la care zboară avioanele de pasageri nu influențează bunul mers al sarcinii, mai ales acolo unde gravida nu are niciun fel de probleme de sănătate. Însă și aici există excepții: zborul cu avionul nu este recomandat în ultimul trimestru de sarcină, pentru că oricând se poate declanșa  nașterea.

 Animalele de companie sunt permise, dar în niște limite

Femeile însărcinate nu trebuie să renunțe la animalul de companie – de pildă, pisica – atât timp cât animalul este cu vaccinurile la zi și stă numai în casă și nu ia contact cu alte animale. Este mai dificil cu câinii, fiindcă ei trebuie scoși afară și pot aduce boli! De asemenea, pe perioada sarcinii nu se dă carne crudă animalelor - câine sau pisică. Trebuie respectate anumite reguli de igienă: spălarea mâinilor de fiecare dată când mângâiem animalul de companie. Nu se duce mâna după ce am mângâiat pisica/câinele la gură, nu punem mâna pe alte animale de companie care nu sunt ale noastre – câini, pisici de pe stradă/vecini. Dacă pisica nu stă numai în casă atunci evităm contactul cu ea. Riscul de a face toxoplasmoză este foarte mare în cazul pisicilor! ”Gravida nu schimbă litiera pisicii niciodată și nici nu curăță după animalele de companie pe perioada sarcinii. Animalele de companie sunt OK, atât timp cât sunt ținute numai în casă și respectăm regulile de igienă, altfel ele pot transmite microbi și paraziți care periclitează evoluția și starea de sănătate a fătului. Așadar mare grijă!”, avertizează medicul Camelia Mihalca.

Dacă doriți să aflați mai multe despre cum să vă gestionați viața pe perioada sarcinii puteți obține rapid un răspuns printr-o consultație online, fără a mai fi necesară deplasarea la un cabinet medical.

Rețineți!

Sportul practicat pe perioada sarcinii cu moderație:

• îmbunătățește circulația sanguină

• crește aportul de nutrienți către copil

• îmbunătățește starea de spirit a mamei prin descărcarea hormonală de endorfine responsabile de starea de fericire.

Sunt interzise sporturile care se pot solda cu căzături: schi, patinaj, mountain bike, hochei etc.

Alimente interzise în sarcină: carne crudă, ouă crude sau sub formă de maioneză or ouă fierte moi, brânzeturile cu mucegai din lapte nepasteurizat, peștele crud sau fructele de mare crude. • Dacă consumați carne de orice fel, aceasta trebuie fiartă /gătită cel puțin 20 de minute la 56°C sau mai mult.

Călătoriile cu avionul: zborul cu avionul nu este recomandat în ultimul trimestru de sarcină, pentru că oricând se poate declanșa  nașterea.

Alcoolul este total interzis, poate declanșa nașterea prematură sau poate influența negativ dezvoltarea mentală a bebelușului.

Cafeaua: consumată cu moderație; o ceașcă, două pe zi.


Related Post: