Bolile psihice nu
discriminează! Nu fac „diferențe” între cei cărora le schimbă viața și nu țin
cont de vârstă, pregătire, statut social sau talent.
De-a lungul istoriei,
numeroase personalități care au marcat istoria artelor și au rămas figuri
legendare în pictură, muzică, literatură au dus, în spatele „scenei”, o luptă
crâncenă cu suferința psihică.
Mulți dintre ei au ales arta
pentru a-și „povesti” durerea. Prin intermediul picturilor, artiști ca Albrecht
Dürer, Vincent van Gogh, Francisco de Goya, Frida Kahlo, Yayoi Kusama, Salvador
Dali, Mark Rothko, Jean-Michel Basquiat sau Michelangelo Merisi da Caravaggio
au vorbit, în cifrul propriului lor limbaj vizual, despre traume, depresii,
adicții și alte afecțiuni psihice.
Pictorul are o poveste
tulburătoare. Cu un comportament violent și vulcanic, el prezenta și simptome
de schizofrenie paranoidă. Tematica morții, a decapitării, a suferinței,
reprezintă, de fapt, propria sa luptă cu boala și frica exacerbată. Acest efect
se regăsește în pictura Bacchus bolnav, realizată în 1593.
Schizofrenia reprezintă cea
mai nemiloasă patologie psihică. Debutează la adultul tânăr, se menţine de-a
lungul vieţii şi invalidează în mod agresiv, izolând persoana în propriul
univers.
Tabloul clinic al
schizofreniei este zgomotos, fiind dominat de halucinaţii, idei delirante şi
comportament congruent cu conţinutul acestora. Chiar şi cu tratament de
specialitate, evoluţia este imprevizibilă, bolnavii putând prezenta
decompensări care îi pot pune în pericol atât pe ei, cât şi pe cei din jur.
Artistul german Albrecht
Dürer (1471-1528) s-a lăsat cuprins de depresie și melancolie, considerând că
societatea renascentistă se concentra doar pe activități raționale, ce au dus
la decăderea emoțională. Devine astfel primul artist din Renaștere care
transpune în artă problema sănătății mintale.
Melancolia reprezintă forma
cea mai severă de depresie, îndepărtând omul de gândirea raţională. El devine
copleşit de frământări dincolo de mecanismele cognitive, frizând
simptomatologia psihotică.
Pictoriță de origine
mexicană, este cunoscută pentru redarea depresiei, a anxietății și a suferinței
prin artă. Pe toate acestea le-a experimentat și în viața de zi cu zi. Artista
s-a sinucis la vârsta de 47 de ani.
Evenimentele din viaţa
personală reprezintă un cumul de emoţii şi sentimente, care ne influenţează
comportamentul şi deciziile. Vulnerabilitatea emoţională şi dispoziţia nu pot
fi influenţate prin voinţă şi nu au legătură cu clasa socială sau inteligenţa.
Yayoi Kusama, cea mai
cunoscută artistă modernă originară din Japonia, trăiește într-un spital de
psihiatrie de peste 40 de ani. Diagnosticul ei exact este neclar. În anii 1950,
Kusama a fost diagnosticată cu tendințe schizofrenice, halucinațiile ei
copleșitoare – „plasele pictate au prins viață și au început să o prindă în
capcană” -, provocându-i grave atacuri de panică. Arta lui Kusama surprinde
adesea subiecte psihologice și autobiografice. Opera ei poate fi identificată
după culorile strălucitoare caracteristice și utilizarea extinsă a punctelor.
Stigmatizarea persoanelor cu
boli psihice este consecinţa lipsei de informare şi educaţie medicală.
Toleranţa şi empatia faţă de semenii suferinzi este comparabilă cu modul de
identificare şi corectare a propriilor defecte. Vulnerabilitatea persoanelor cu
boli psihice şi incapacitatea de a se apăra determină suferinţe dintre cele mai
profunde.
Viața pictorului neerlandez
(1853-1890) a fost marcată de afecțiunile psihice. În 1886, sănătatea
artistului începe să se deterioreze. Suferă o cădere nervoasă după o ceartă cu
Paul Gauguin și se automutilează: își taie o parte din lobul urechii. Este
internat și tratat într-un spital de boli nervoase. După externare, pictează obsesiv
peisaje, în special lanurile de grâu. Mulți consideră tabloul Lan de grâu cu
corbi înspăimântător de apăsător. În 27 iulie 1890, proprietarul hanului unde
locuia l-a găsit pe Vincent zăcând în camera lui într-o baltă de sânge. Se
împușcase în timp ce cutreiera lanurile de grâu.
Unele tulburări psihice pot
determina lipsa de control a impulsurilor, iritabilitate şi irascibilitate.
Acestea reprezintă impedimente în capacitatea unei persoane de a identifica şi
a solicita ajutor. Cei afectați pot experimenta sentimente de furie extremă,
care duc la pierderea controlului şi acte de hetero sau autoagresiune. Atunci
când furia este intensă, actele de violenţă pot lua forme din cele mai
înspăimântătoare. În lipsa intervenţiei terapeutice, agresivitatea este imprevizibilă
şi are consecinţe dramatice.
„Dacă bolile somatice sunt
privite cu înțelegere, tulburările psihice au fost deseori ascunse și ținute în
secret. Cele mai multe persoane preferă să nu meargă la medicul psihiatru,
suferind în tăcere, starea lor degradându-se progresiv. O persoană vulnerabilă
este, de obicei, exclusă din colectivul din care face parte, tocmai pentru că
nimeni nu dorește să preia din sarcinile pe care aceasta nu le mai poate
efectua”, este de părere dr. Ioana Silion, medic primar psihiatru.
Mai multe informații despre
importanța conștientizării, prevenției și tratării afecțiunilor psihice,
în secțiunea dedicată campaniei „Let’s talk about burnout”.