• June 12th, 2022

Interviu cu dr. Claudia Ordeanu, specialist oncologie medicală. Importanța prevenției și tratamentul tumorilor ginecologice

Specialiștii trag un semnal de alarmă: tot mai multe paciente sunt diagnosticate cu afecțiuni ginecologice grave! Multe dintre acestea ar putea fi prevenite, investigațiile periodice fiind vitale. Dr. Claudia Ordeanu, medic primar radioterapie și medic specialist oncologie medicală la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” a explicat importanța prevenției, dar și care sunt provocările în tratamentul tumorilor ginecologice într-un interviu pentru Digital Clinics. Dr. Ordeanu acordă și consultații online pe platforma de telemedicină.

Cât de importante sunt investigațiile anuale pentru a preveni apariția unor afecțiuni  ginecologice grave?

Cancerul de col uterin, conform datelor Globocan din anul 2020, are o incidență de 13,3%000 la nivel mondial. În România, incidența este de 22,6%000,  țara noastră situându-se pe locul 3 în ceea ce privește cancerul la femei, după cel de sân și colorectal. În Europa, suntem pe locul 1 în ceea ce privește incidenta și mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin. Confruntați cu aceasta realitate tristă, cred că trebuie în permanență subliniat rolul și importanta efectuării testului Babeș-Papanicolau. Este o investigație simplă, nedureroasă și care, efectuată regulat, ar salva mii de vieți.

Ce set de investigații le recomandați pacientelor dvs. și începând cu ce vârstă?

În ceea ce privește cancerele ginecologice, cele mai importante investigații recomandate sunt testul Babeș-Papanicolau, testarea HPV și markerii tumorali specifici.

Dacă în trecut se recomanda anual un consult ginecologic împreună cu efectuarea examenului citologic Babeș-Papanicolau, în ultimii ani am învățat multe despre cauza principală a cancerelor ginecologice, ceea ce a dus la noile recomandări:

-           Între 21-29 ani: efectuarea unui examen citologic la fiecare 3 ani

-           Între 30-65 ani: efectuare unui examen citologic împreună cu testare HPV la un interval de 5 ani. Dacă se dorește efectuarea examenului citologic fără testare HPV, intervalul recomandat este de 3 ani.

Ce trebuie subliniat este faptul că debutul precoce al vieții sexual, partenerii multipli și fumatul cresc riscul de a dezvolta un cancer de col uterin.

Testarea markerilor tumorali se face la recomandarea medicului de familie sau în urma unui consult ginecologic care ridica unele suspiciuni.

Care sunt cele mai mari provocări pe care le ridică tratamentul tumorilor ginecologice, în special a celor în stadii avansate?

Tratamentul tumorilor ginecologice este unul multidisciplinar, care implică radio-chimioterapie, brahiterapie și chirurgie. Asocierea diferitelor tipuri de tratament depinde de tipul histologic, stadiul, respectiv extensia bolii.

Prima provocare în tratamentul stadiilor avansate o reprezintă acceptarea de către pacient a situației în fața căreia se află, cu care trebuie să se confrunte și a tratamentului indicat. Astfel, suportul familiei, al prietenilor, al cadrelor medicale specializate vin în ajutorul nostru, al tuturor, aflați în luptă cu această boală.

Starea generală uneori alterată, anemia, bolile asociate, toate reprezintă provocările zilnice în tratamentul pacienților noștri, la care se adaugă efectele secundare datorate tratamentelor.

Câte din aceste cazuri grave ar putea fi prevenite și cum?

În Romania, cancerul de col uterin omoară în fiecare an 2.000 de femei. Acesta poate fi depistat în stadii foarte incipiente printr-un simplu test Babeș-Papanicolau. S-a dovedit existența certă a corelației între cancerul de col uterin și virusul HPV.

Educația medicală, prevenția ar putea reduce incidența stadiilor avansate într-un procent foarte mare. Succesul constă în vaccinarea anti-HPV. Vaccinul nonavalent este inclus în Calendarul  National de Imunizare și este gratuit pentru fetele din grupa de vârstă 11-14 ani. La cererea părinților, medicii de familie pot vaccina tinerele și peste această vârstă.

Informarea corectă efectuată de către persoane autorizate, din școli, media și online, consider că este o armă importantă în lupta comună pe care o ducem împotriva acestei boli.

Ce trebuie să știm despre radioterapie?

Aș vrea să subliniez faptul că radioterapia are un rol major în tratamentul tumorilor ginecologice. Dacă în cazul cancerului de corp uterin, intervenția chirurgicală este “piatra de temelie”, în cancerul de col uterin, începând de la stadiul IB2, tratamentul poate să fie exclusiv radiochimioterapie și brahiterapie.

La ora actuală, tehnicile moderne de radioterapie IMRT/VMAT și Tomoterapie Helicala (de care dispun pacienții tratați la Institutul Oncologic “Prof.Dr. Ion Chiricuță”din Cluj-Napoca) oferă posibilitatea administrării dozelor curative la nivelul volumului tumoral prin tratamente personalizate, cu protecția organelor sănătoase, respectiv reducerea toxicităților asociate radioterapiei.

Din 2021, pacientele noastre cu cancere ginecologice beneficiază de tratamente la cele mai înalte standarde europene, conform ghidurilor internaționale, respectiv radioterapia externă prin tehnica VMAT/Tomoterapie Helicala și brahiterapie interstițială ghidată imagistic.

Suntem singurul centru din țară care oferă pacientelor gratuit brahiterapie interstițială sub anestezie, efectuată în blocul operator, ghidată imagistic RMN/CT.

De asemenea, suntem singurul centru din România care folosește inhalosedarea pentru aplicațiile de brahiterapie. Efectul începe la câteva minute de la administrare și dispare într-un interval de 5-10 minute.

Din toamna acestui an, pacienții noștri vor beneficia de accesul la cel de-al patrulea accelerator liniar medical, care va oferi inclusiv posibilitatea anesteziei pentru efectuarea tratamentelor. 

Care sunt cele mai frecvente afecțiuni ale pacientelor dvs.?

Din totalul de cazuri de cancere ginecologice tratate la noi în Institut, 45.3% reprezintă cancerul de col uterin, 31.5 % cancerul de corp uterin (endometru), 19.7% cancerul de ovar respectiv 3.5% alte localizări (vulva și vagin).

Aproximativ 19% din totalul cazurilor noi înregistrate la Institutul Oncologic “Prof.Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca sunt cancere ginecologice.

Din păcate, majoritatea pacientelor mele se prezintă în stadii avansate loco-regional, de unde, subliniez din nou importanța prevenției, respectiv începerea educației medicale încă din școală.

Vă puteți programa o consultație online la dr. Claudia Ordeanu aici: Consult Dr. Claudia Ordeanu

Related Post: