Doctorul Ana Maria Ioniță, medic specialist neurochirurg oferă informații despre hernia de disc, cauzele apariției ei și metode de prevenție. Daca aveți întrebări legate de hernia de disc le puteți discuta cu dr. Ioniță într-o consultație online.
”Coloana vertebrală este formată din suprapunerea vertebrelor alcătuite din corpul vertebral (partea cilindrică din față) și partea din spate, alcătuită dintr-un arc de cerc. Prin suprapunerea arcurilor de cerc din posterior/spate se formează canalul spinal prin care trece măduva spinării. În partea din față/anterior, corpurile vertebrale prezintă între ele discuri vertebrale (formațiuni cartilaginoase) ce conferă mobilitate coloanei. Uneori, se poate întâmpla ca unul dintre aceste discuri intervertebrale să se rupă și fragmente din el să migreze către posterior spre măduva spinării sau în lateralul canalului unde se află nervii spinali (aceștia având rolul de a controla tot corpul din punct de vedere motor și senzitiv). Dacă se întâmplă așa ceva, înseamnă că fragmentul de disc ajuns în această zonă posterioară comprimă nervul spinal sau chiar măduva spinării, ceea ce se traduce prin afectare motorie și senzitivă a unei părți de corp sau a întregului corp”, explică medicul neurochirurg Ana Maria Ioniță.
1. Factorii mecanici – ridicarea de greutăți foarte mari /efortul fizic prelungit poate duce la compresia accentuată a discurilor intervertebrale și la migrarea unor fragmente către nervii spinali.
2. Dezhidratarea – discurile sunt formate în mare parte din apă; discurile intervertebrale sunt alcătuite din proteoglicani din colagen care rețin apa, înaintarea în vârstă poate determina o scădere a nivelului de colagen, iar asta determină o scădere a nivelului de apă și o dezmembrare a nucleului acestor discuri.
3. Fumatul influențează gradul de hidratare al discurilor intervertebrale, fiindcă tutunul determină constricția vaselor de sânge, iar organismul cedează mai greu apă spre discurile intervertebrale.
4. Statul prelungit în șezut, sedentarismul. Herniile de disc sunt destul de frecvente la cei care stau mult la birou, la cei care nu fac mișcare, la șoferii profesioniști – mai ales șoferii de TIR. Coloana se încarcă cu greutate și are loc o compresiune care limitează mobilitatea și, în timp, poate duce la apariția unei rupturi de disc intervertebral.
5. Factorii genetici. Pacienții care au boli genetice și care afectează calitatea colagenului pot avea o laxitate mai mare sau mai mică a coloanei și afectarea discurilor intervertebrale, spre exemplu pacienții cu maladia Ehlers-Danlos sunt susceptibili să se confrunte cu hernia de disc mai repede.
a. Herniile cervicale dau durere la nivelul gâtului posterior, cu migrare către mâini.
b. Herniile toracice dor în centură, durerea migrând intercostal; durerea pleacă de la nivelul spatelui și merge către anterior printre coaste.
c. Herniile lombare dor în zona spatelui, partea de jos, durerea migrează, de obicei, spre unul dintre picioare sau chiar spre amândouă.
d. Orice tip de hernie determină furnicături și amorțeli pe traiectul nervului afectat.
e. Herniile dau și deficit motor, segmentul de nerv comprimat de hernie nu-și mai face treaba afectând și mușchii adiacenți, pacientul nu mai are forță în mână/mâini sau în picior/picioare etc.
Medicii recomandă prezentarea la cabinet imediat ce apare durererea. Nu trebuie să așteptăm să intervină și deficitul motor pentru a ne prezenta unui medic neurolog/neurochirurg. ”De obicei, când se instalează și un deficit motor, odată ce el s-a instalat posibilitatea de a reveni la forma sănătoasă, postoperator, este destul de mică, recuperarea poate fi destul de anevoioasă, iar pacientul poate chiar rămâne cu paralizie pentru tot restul vieții”, atrage atenția dr. Ana Maria Ioniță.
• Evitați ridicarea de greutăți foarte mari
• Ridicați greutățile în mod corect. Adică? Nu vă aplecați în față cu tot organismal pentru a ridica de jos o greutate, ci lăsați-vă prin genoflexiune ușor în jos, apucați greutatea respectivă și ridicați-o contractând foarte bine mușchii abdominali pentru a proteja cât de cât coloana.
• Dacă nu aveți antrenament, nu ridicați mai mult de 5 kg dintr-o dată.
• Dacă stați foarte mult la birou, ridicați-vă din când în când și faceți puțin? gimnastică, relaxați-vă musculatura coloanei.
• Persoanele plinuțe sau cu tendințe către obezitate trebuie să încerce să slăbească, fiindcă kilogramele în plus duc la încărcare axială și afectarea coloanei.
• Hidratați-vă corespunzător și renunțați la fumat!
Dacă doriți să aflați mai multe despre hernia de disc și traumatismele cranio-cerebrale puteți obține rapid un răspuns printr-o consultație online fără a mai fi necesară deplasarea la un cabinet medical. Medicul vă poate evalua simptomatologia și vă recomandă ce investigații sunt necesare (CT sau RMN), de asemenea, el se poate uita la investigațiile pe care le-ați făcut deja, vă poate îndruma către camera de garda sau vă poate recomanda să mergeți la un neurolog sau neurochirurg pentru evaluare neurochirurgicală completă. Așadar, în loc să căutați pe Google când suferiți un mic accident, mai bine, din start, întrebați online un medic.
• Herniile de disc vizează orice segment al coloanei vertebrale ( la nivelul gâtului/cervical, toracic sau lombar).
• Cele mai frecvente hernii de disc sunt cele la nivel lombar. Toate herniile, pe lângă durere, sunt însoțite de amorțeli și furnicături pe traiectul de nerv afectat, astfel pacientul poate avea degetele de la mână amorțte sau cele de la picioare.
• Dacă vreți să aveți o a doua opinie a unui diagnostic pe care îl aveți deja sunteți doar la un click distanță de o consultație online cu un medic neurochirurg.