Este binecunoscut faptul că în gestionarea unor afecțiuni ar trebui să avem în vedere o varietate destul de complexă de aspecte. Dr. Lisandra Damian, medic specialist endocrinolog și doctor în medicină, ne-a explicat cele mai importante aspecte pe care trebuie să le avem în vedere atunci când vorbim despre burnout și implicațiile endocrine ale acestui sindrom.
Organismul nostru este un angrenaj în care funcționează simultan o mulțime de sisteme, iar buna lor funcționare și sincronizare este un atu important în menținerea stării de sănătate. În realitatea socială actuală, mediul în care fiecare dintre noi trăim, sistemul endocrin este supus unor solicitări care depășesc deseori limitele. Burnoutul, stresul în context profesional, este una dintre afecțiunile asociate omului modern. Să ne cunoaștem și să cunoaștem cum acționează la nivel hormonal factorii de stres, pare să fie o condiție necesară a gestionării corecte a acestor factori.
Începând din anii '70, când a fost conturat pentru prima dată termenul de „burnout”, acest concept, care descrie o epuizare fizică, emoțională și mentală cauzată de stres excesiv și/sau prelungit, a fost mult studiat, în special în context profesional. Se vorbește foarte mult despre burnout, în special în domenii precum sănătatea, educația sau asistența socială.
Până nu demult, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) considera burnout-ul sinonimul sindromului de stres cronic. Recent, OMS a modificat definiția burnout-ului ca fiind „un sindrom ce rezultă din stres cronic la locul de muncă ce nu a fost corect gestionat”. Totuși, se poate vorbi despre burnout și la alte categorii de persoane precum atleții sau părinții copiilor cu boli cronice. Astfel, sindromul de burnout poate fi definit precum o colecție de simptome de epuizare cauzată de expunerea pe termen lung la orice situație care implică o activitate emoțională intensă. Deși nu este introdus oficial ca diagnostic de boală, sindromul de burnout este recunoscut drept o afecțiune larg răspândită ce poate avea un impact semnificativ asupra sănătății fizice și mentale a persoanelor, precum și asupra abilității acestora de a munci și funcționa.
Simptomele asociate sindromului de burnout pentru care se medicii sunt cel mai frecvent solicitați de către pacienți sunt oboseala cronică, tulburările de somn, modificări ale obiceiurilor alimentare (atât anorexie sau lipsa poftei de mâncare, cât și mâncatul compulsiv, în exces) și tulburări de memorie și concentrare, dar și depresie ori anxietate.
Hormonii reprezintă o componentă esențială în reglarea răspunsului organismului la stres. Noțiunea de stres a fost descrisă pentru prima dată încă de la începutul secolului al XX-lea de Hans Selye, drept un factor cauzal al unui răspuns patologic al organismului. Printre fenomenele biologice descrise se enumeră diminuarea volumului glandelor suprarenale și a timusului.
Principalele axe hormonale implicate în răspunsul endocrin la sindromul de burnout sunt axa hipotalamo-hipofizo-suprarenală (HHS) și sistemul simpatic adreno-medular (SAM). Axa HHS este activată în condiții de stres, iar răspunsul la stres este reprezentat de producerea hormonului cortizol de la nivelul glandei suprarenale. În mod normal, când stimulul (stresul) dispare, răspunsul acestei axe dispare și cantitatea de cortizol se întoarce la normal. Însă, în condiții de stres prelungit, axa HHS se dereglează și duce la o producție crescută și continuă de cortizol. Excesul de cortizol în organism se traduce prin creșterea glicemiei și chiar diabet zaharat, creșterea țesutului adipos cu dispunere în special abdominală, creșterea tensiunii arteriale și a riscului de boli cardiovasculare, reducerea răspunsului imun și creșterea riscului de infecții, tulburări de somn, tulburări depresive și chiar psihoze.
SAM este în fapt sistemul simpatic adreno-medular fiind parte a sistemului nervos vegetativ, componenta care dirijează întregul organism în mod independent de controlul conștient (autonom). Sistemul SAM pregătește organismul pentru a reacționa în condiții de stres acut, când se activează imediat răspunsul „luptă sau fugi” (”fight or flight” response), prin eliberarea neuromediatorilor simpatici, adrenalina și noradrenalina, din medulara suprarenalei. Această activare are loc, de exemplu, în timpul unui atac de panică și produce o creștere imediată a ratei metabolice, a frecvenței cardiace și respiratorii, a presiunii arteriale și a influxului de sânge în țesuturi precum mușchii. De aceea, în momente de panică sau stres intens survenit rapid, poate apărea o senzație de lipsă intensă de aer, bătăi intense ale inimii și chiar incapacitatea de mișcare.
În condiții de stres cronic este blocată, axa hormonului de creștere. La copiii expuși unui stres prelungit, fie pe un fond de depresie cauzată de un mediu familial dizarmonic, fie pe un mediu școlar neprielnic, bazat pe o presiune academică sau socială excesivă, activarea continuă și prelungită a axei HHS duce la creșterea cantității de hormoni glucocorticoizi în circulație care determină atât blocarea directă a producerii de hormon de creștere de la nivelul glandei hipofize, cât și blocarea efectelor hormonului de creștere asupra țesuturilor țintă. Acest lucru poate afecta talia finală pe care o poate atinge un individ.
Stresul prelungit poate, de asemenea, să producă efecte negative asupra hormonilor sexuali. Activarea prelungită a axei HHS duce la inhibarea axei gonadale cu efecte diferite în funcție de vârsta și sexul individului. La copii stresul cronic poate cauza pubertate întârziată. La femei de vârstă reproductivă, consecințele sindromului de burnout pot varia de la tulburări de ciclu menstrual, lipsa libidoului, până la infertilitate. La femeile cu amenoree (lipsa menstruației) prelungită pe fondul sindromului de burnout, o consecință severă o reprezintă apariția osteoporozei caracterizată printr-o diminuarea a densității minerale osoase și risc crescut de fracturi. În cazul bărbaților, stresul cronic, prin activarea prelungită a axei HHS, poate duce la reducerea nivelului de testosteron, libido scăzut, chiar disfuncție erectilă, și reducerea nivelurilor de hormoni tropi hipofizari, cu infertilitate prin reducerea spermatogenezei și a calității spermei.
În ceea ce privește glanda tiroidă, activarea axei HHS în timpul unor factori de stres, de obicei în condiții de spitalizare, duce la o producție redusă de TSH (eng. Thyroid-stimulating hormone) de la nivelul glandei hipofize, dar și cu o inhibiție a conversiei tiroxinei (T4, hormonul tiroidian mai inactiv) în triiodotironină (hormon tiroidian biologic activ) în țesuturile periferice. Acest fenomen este cunoscut drept sindromul „sick euthyroid”, care reprezintă, de fapt, o formă de adaptare în context de stres acut pentru a ne conserva energia. Totuși, pe termen îndelungat, implicarea stresului în patologia tiroidiană este destul de controversată. Stresul cronic a fost asociat cu o dereglare a imunității mediată de celulele T care este implicată în dezvoltarea tiroiditelor autoimune, boli cu o prevalență în creștere în ultimii ani. Tiroidita Hashimoto este cea mai frecventă cauză de hipotiroidism, afecțiune cu care ne întâlnim din ce în ce mai frecvent, chiar și la copii.
Pentru reducerea efectelor negative ale burnout-ului este important un management corect al stresului și controlul echilibrului hormonal al organismului. Este important, în primul rând, să avem un stil de viață bine organizat, cu o gestionare corectă a timpului, respectarea unui orar de somn sănătos, cu evitarea ecranelor înainte de culcare, o alimentație sănătoasă, exerciții fizice regulate și identificarea de tehnici individualizate de management al stresului precum practicarea unui hobby, meditație sau chiar psihoterapie. În plus, uneori este necesară intervenția medicului endocrinolog pentru restabilirea balanței hormonale care poate, la rândul său, să reducă povara simptomelor sindromului de burnout.
Puteți programa o consultație ONLINE la dr. Lisandra Damian, pe platforma Digital Clinics, aici: Consult Dr. Lisandra Damian
